Текст песни
Am tras al meu destin la rece,
Plătind păcate, ani întregi.
Tata s-a dus, fără să știe,
Că fiul rătăcea-n pustie.
N-am fost acasă când el s-a stins,
Doar vântul rece mi-a șoptit.
Aș da viața, Doamne, toată,
Să-i spun o dată: „Tată, iartă…”
Când nu-i mai ai, te-apleci la vânt,
Și cauți glasul lor în gând.
Când nu-i mai ai, în piept te doare,
Căci la mormânt plâng toți de dor.
Rugați-vă, cât îi aveți,
Că vine ziua, când îi pierzi.
Că lumea-i mare, dar pustie,
Fără iubirea lor. Fără iubirea lor.
Apoi și mama mea s-a dus,
Cu ochii triști spre ceruri - sus.
Am vrut s-o țin, dar n-am putut,
Știu doar eu, cât m-a durut.
Am plâns ca omul ce n-a spus,
Că n-a știut cât e de sus
Iubirea mamei — fără preț,
Ce doare azi, în piept, pe veci.
Câte nopți vor trece-n vânt,
Tot la ei mă-ntorc, plângând…
Când nu-i mai ai, te-apleci la vânt,
Și cauți glasul lor în gând.
Când nu-i mai ai, în piept te doare,
Căci la mormânt plâng toți de dor.
Rugați-vă, cât îi aveți,
Că vine ziua, când îi pierzi.
Că lumea-i mare, dar pustie,
Fără iubirea lor. Fără iubirea lor.
